joi. sept. 19th, 2024

Zilele Cetății Târgoviște 2024. Tradiție și inovație întru bucuria comuniunii

În jurul datei de 8 septembrie, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, orașul Târgoviște petrece un timp binecuvântat, un timp al bucuriei și comuniunii. Pe lângă slujbele religioase din această zi și din zilele premergătoare ei, au loc o serie de activități și evenimente care împlinesc atât nevoile de divertisment ale copiilor, tinerilor, cât și pe cele ale spectatorilor adulți. Așa cum ne-au obișnuit organizatorii – Consiliului Local Municipal Târgoviște, Primăria Municipiului Târgoviște și Teatrul „Tony Bulandra” –, au loc competiții sportive (fotbal, tenis), expoziții de pictură, sculptură și fotografie, târguri de carte, de anticariat și de meșteșugari, în așa fel încât fiecare să poată găsi un obiect cu valoare sentimentală drept amintire. 

Copiii se vor putea bucura de tururi organizate la Grădina Zoologică, de filme animate ale unor povești nemuritoare, cu intrare liberă pentru ei la Cinema Independența, de ateliere de muzică, dans, teatru. Tot Cinema Independența va găzdui și emoționanta tradiție a premierii cuplurilor care împlinesc 50 de ani căsătorie, eveniment la care va contribui cu înălțătoare sonorități corul Pro Musica, dirijor Florin Badea. 

Nu va lipsi implicarea Ordinului Arhitecților din România, filiala Muntenia Vest, cu o expoziție a proiectelor de arhitectură din cadrul Anualei BIOM 2024 și nici cea a Colegiului Național „Constantin Carabella” din Târgoviște, care a pregătit un stand expozițional al echipelor de robotică Phantom și UnderConstruction. Ne bucurăm astfel de aportul unor tineri inovativi, creativi, talentați. 

De asemenea, la Muzeul de Istorie vor fi prezentate diverse expoziții, iar la Muzeul Casa Romanței se va susține un concert extraordinar de romanțe. Nu în ultimul rând, Clubul Pensionarilor organizează concursuri de rummy, table, tenis de masă, precum și un delicios concurs gastronomic. Zilele Cetății Târgoviște fac ca fiecare cetățean al orașului să se simtă implicat activ în această sărbătoare.

Vineri, 6 septembrie 2024, de la ora 18:30, în Parcul Chindiei, încep concerte ale unor trupe îndrăgite de tineri și anume Twice Louder, Eternasy, Lovebite. Trupa Provincialii, fondată în 2001, va aduce cu succes un mix de stiluri care cucerește pe oricine. Seara se încheie pe Lacul Chindia, cu un spectacol inedit de lasere și holograme 3D, proiectate pe un ecran pe apă. Este o noutate pentru Târgoviște, momentul fiind mult așteptat și de către organizatori.

Concertul de sâmbătă, 7 septembrie 2024, va fi unul de muzică populară, atât adusă în contemporaneitate de Maria Buză și Taraful George Pătrașcu, cât și complet autentică, în interpretarea Corneliei și a lui Lupu Rednic. 

În seara zilei de 8 septembrie, începând cu ora 18:30, Parcul Chindia va găzdui concertul extraordinar susținut de artiștiiLora, Trooper, Faydee și Carla`s Dreams.Spectacolul cu drone și artificii va lumina cerul nopții, punctând speranța împlinirii tuturor visurilor urbei. 

La mulți ani, Târgoviște! Să înflorești în continuare!