29 martie 2024

Voineşti – Alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat!

www.mariusbuga.ro_images_alcoolDepistaţi la volanul unor autoturisme sub influenţa băuturilor alcoolice

Poliţiştii din cadrul Secţiei nr. 5 Poliţie Rurală Voineşti, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier, au depistat un bărbat, de 56 de ani, din localitate, în timp ce conducea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Fiind testat cu aparatul etilotest, şoferul a prezentat o alcoolemie de peste 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital pentru a i se recolta mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a îmbibaţiei alcoolice.

Totodată, un alt bărbat, din Pietroşiţa, a fost depistat la volanul unui autoturism, deşi se afla sub influenţa alcoolului.

În urma testării cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0, 56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Faţă de aceştia, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial