TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Social

Vineri, la Nucet – Izvorul Tămăduirii. Credincioșii, așteptați la „Fântâna de leac”

izv-tCu ocazia sărbătorii Izvorul Tămăduirii, vineri, 13 aprilie 2018, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, va săvârși Sfânta Liturghie, cu ocazia hramului, la biserica Mănăstirii Nucet. După aceea, se va merge în procesiune la locul cunoscut sub numele „Fântâna de leac„, unde va avea loc slujba aghiasmei, iar cei prezenți vor primi apă sfințită.

Una din cele mai importante vetre monahale muntene, Mănăstirea Nucet este ctitoria boierului Gherghina Pârcălab şi a soţiei sale Neaga, în secolul al XIV-lea. Prin strădania Înaltpreasfinției Sale, mănăstirea a cunoscut un amplu proces de restaurare și consolidare, fiind sfințită în anul 2004, iar lucrările la clădirile anexe au fost încheiate în anul 2017.

Invităm credincioșii să ia parte la această sărbătoare, începând cu ora 8.00.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.