19 aprilie 2024
MORENI: Ambasadorul de tineret, la final

MORENI: Ambasadorul de tineret, la final

FINALIZAREA PROIECTULUI ,,AMBASADORUL DE TINERET”

Primăria Municipiului Moreni anunţă finalizarea proiectului ,,Ambasadorul de tineret”, finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Programul Tineret în Acţiune, Acţiunea 1 – Tineri în Europa, Subacţiunea 1.1 – Schimburi de tineri.

Proiectul a fost implementat pe o perioadă de 8 luni, între 07.01.2013 – 30.08.2013 în parteneriat cu Primăria Municipiului Torres Novas şi a avut o valoare eligibilă de 19.320 de euro, din care cofinanţarea municipalităţii morenare a fost de 1.230 de euro.

Scopul proiectului a fost implicarea activă a 24 de tineri din două ţări ale Uniunii Europene (România şi Portugalia) în diverse activităţi pe parcursul a 17 zile astfel încât să le permită să descopere şi să devină conştienţi de diversele realităţi sociale şi culturale, să înveţe unul de la celălalt şi să întărească sentimentul de a fi cetăţeni europeni.

Obiectivele generale ale proiectului au fost: Promovarea cetăţeniei active a tinerilor, Includerea tinerilor cu oportunităţi reduse, Dezvoltarea solidarităţii şi promovarea toleranţei între tineri.

Obiectivele specifice ale proiectului au fost: Creşterea conştientizării importanţei protecţiei mediului înconjurător prin dezvoltarea mobilităţii europene în contextul globalizării şi a schimbărilor climatice, Conştientizarea diversităţii umane şi a problemelor universale cu care se confruntă toate ţările în domeniul incluziuniii sociale, Dezvoltarea interactivă a inter-culturalismului, promovarea schimburilor culturale şi încurajarea creaţiei culturale în contextul multilingvismului din Uniunea Europeană, Creşterea gradului de cunoaştere şi de conştientizare a tinerilor cu privire la activităţile de voluntariat, Dezvoltarea spiritului creativ în domeniul mediului şi al culturii.

Grupul ţintă al proiectului a fost format din 24 de tineri din Moreni şi Torres Novas. Beneficiarii direcţi au fost tinerii din Municipiul Moreni şi din Municipiul Torres Novas, precum şi tinerii cu oportunităţi reduse (în special tinerii cu dizabilităţi din Centrul de recuperare pentru persoane cu handicap Moreni), iar beneficiarii indirecţi au fost ceilalţi cetăţeni ai Municipiului Moreni şi ai Municipiului Torres Novas care au fost vizaţi indirect de efectele şi rezultatele implementării.

Tinerii au participat la activităţi diverse (de creaţie, de dezbatere, de stimulare a inovaţiei şi a gândirii active, de relaţionare cu tinerii cu oportunităţi reduse şi cu cetăţenii din localitate, de organizare şi desfăşurare a unor evenimente publice precum Ziua Tineretului şi Ziua Europei, etc.), metodele utilizate fiind în mare măsură cele de educaţie non-formală.

Manager de proiect,

Adrian Stângă

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial