sâm. dec. 21st, 2024

Un şofer cu o alcoolemie mare s-a răsturnat cu maşina, seara trecută, la Gulia, în Tărtăşeşti.

Accidentul s-a produs în apropierea sensului giratoriu din localitate.

La volan se afla un tânăr, de 32 de ani, domiciliat în Moreni.

Acesta a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a rostogolit pe asfalt.

La faţa locului au intervenit echipajele de prim-ajutor.

Poliţiştii l-au testat pe şofer cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat că avea o alcoolemie de peste 0,70 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.

Pe numele său a fost deschis un dosar penal pentru conducere sub influenţa alcoolului şi se continuă cercetările.