20 aprilie 2024
Adolescent de 16 ani, arestat după ce a tâlhărit doi consăteni. „E foarte periculos!”

Adolescent de 16 ani, arestat după ce a tâlhărit doi consăteni. „E foarte periculos!”

Un adolescent de 16 ani, dintr-un sat din Dâmboviţa, a fost arestat preventiv, acuzat că şi-a tâlhărit doi consăteni.

Victimele, doi bărbați de 43 și 53 de ani, le-au povestit anchetatorilor că s-au trezit cu individul peste ei în casă. Înarmat cu o bâtă, agresorul s-ar fi năpustit asupra lor, iar apoi le-ar fi smuls telefoanele mobile şi 200 de lei. De teamă, abia a doua zi cei agresați au depus plângere la poliție, iar suspectul a fost imediat încătuşat.

Atacul s-ar fi petrecut după lăsarea serii, într-o casă din localitatea Pătroaia-Vale. Bărbatul de 53 de ani îl invitase la el acasă pe un prieten, de 43 de ani, să bea împreună. La un moment dat, în locuință ar fi dat buzna adolescentul de 16 ani.

Sorina Solomon, vecină: „A intrat peste vecinul și l-a omorât să îi ia banii. Băiatul ăsta și peste băiatul meu a venit la poartă să îl taie. Au sărit soțul și ginerele, îmi tăia băiatul. E foarte periculos!”.

Bărbatul de 53 de ani a fost preluat de echipajul de la ambulanță și transportat la spital pentru îngrijri și investigații. Între timp, polițiștii l-au reținut pe suspect, iar acesta a fost arestat preventiv pentru tălhărie.

Localnicii povestesc că băiatul nu este la prima faptă violentă. Tot satul se teme de el și familia lui.

Camelia Vulpe, vecina victimei: „De data asta s-a lăsat urât de tot. Sunt oameni mai violenți, s-au bătut prin sat, nu e prima dată când se bat”.

Ionela Rada, localnică: „A ieșit în cale la lume, i-a bătut, mi-a ieșit în cale cu pietre, cu bâte, să dea în mine”.

De această dată, faptele sunt mai grave, căci victima de 53 de ani are nevoie de mai multe zile de spitalizare, pentru a se face bine.

sursa – Ştirile ProTV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial