6 mai 2024
VIDEO – Trei motocicliști au căzut în fața unui șofer fără permis de conducere, pe Aleea Mânăstirii, în Târgoviște

VIDEO – Trei motocicliști au căzut în fața unui șofer fără permis de conducere, pe Aleea Mânăstirii, în Târgoviște

Trei tineri care conduceau motociclete – doi băieți și o fată – au fost răniţi într-un accident, la marginea Municipiului Târgovişte.

Le-au spus poliţiştilor că s-au dezechilibrat şi au căzut pe asflat, după ce o mașină i-a lovit cu oglinda.

Însă bărbatul aflat la volan – care nu are permis de conducere – susţine că tinerii ar fi pierdut controlul, pentru că se filmau cu telefoanele mobile în timp ce conduceau.

Ce le-au spus cei trei motocicliști polițiștilor

Cei trei motocicliști – cu vârste între 17 şi 19 ani – le-au spus poliţiştilor că şoferul ar fi ratat depășirea unui alt autoturism şi, din cauza lui, s-au dezechilibrat şi au căzut pe asfalt.

În schimb, cel aflat la volan și pasagerul din dreapta susțin că tinerii au ieşit de pe o stradă secundară şi erau atenţi la telefoanele mobile, nu la drum.

Șoferul și pasagerul spun că motocicliștii ar fi folosit TikTok în timp ce se aflau pe șosea

Emil Deliu, șofer: „Mergeau pe jumătatea şoselei şi se filmau. S-au dezechilibrat, au căzut în faţa mea, am tras stânga să văd ce s-a întâmplat. Cred că live, Tik Tok, nu ştiu.”

Justin Staicu, pasager autoturism: „S-au dezechilibrat, au căzut jos şi noi am tras stânga, să îi evităm. Au scos telefonul şi se filmau unul pe celălalt. Şi în timpul ăsta au căzut”.

Tatăl unuia dintre motociclişti era în coloană.

Bogdan Miculescu, tatăl motociclistului: „Eram toţi trei, eu eram primul, băieţii după mine, am ieşit de pe Via Solarino, ne-am aliniat. Băiatul, l-am văzut în oglinzi, venea, a intrat în depăşire, îi venea maşină din faţă, n-a avut timp să se bage, atunci a intrat pe ei, i-a agăţat cu oglinda”.

Șoferul este cercetat penal

Bărbatul aflat la volan – în vârstă de 35 de ani – este cercetat penal pentru că nu avea permis de conducere. În funcție de rezultatul anchetei, ar putea fi vizat de noi acuzații.

Cei trei tineri au fost preluaţi de echipajele de la ambulanţă şi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe. La faţa locului au sosit poliţiştii. Aceştia au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească exact cine se face vinovat de producerea accidentului.

Sursa: StirilePROTV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial