23 aprilie 2024
VIDEO – Primele imagini şi declaraţii după crima şocantă din Văleni. „Ea în mormânt, el în puşcărie!”

VIDEO – Primele imagini şi declaraţii după crima şocantă din Văleni. „Ea în mormânt, el în puşcărie!”

Crimă, marți seară, în judeţul Dâmboviţa: un bărbat de 35 de ani și-a ucis soția cu 9 ani mai tânără pentru că bănuia că îl înșeală.

După ce i-a luat viața femeii, individul a fugit cu o maşină, însă la doar 15 kilometri distanță a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat. Având mustrări de conștiință individul a mărturisit poliţiştilor veniţi la accident ce a făcut.

Tânăra de numai 26 de ani, mamă a doi copii mici, a fost găsită fără suflare. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoţional!

Tragedia a ieşit la iveală după lăsarea serii, când un apel la 112 anunţa că o maşină s-a răsturnat pe raza localităţii Gemenea.

Şoferul i-a spus unui agent sosit la locul accidentului că și-a ucis soția. Poliţistul a raportat imediat superiorilor săi, iar anchetatorii au pornit la adresa indicată unde cele spuse de bărbat s-au adeverit.

În locuinţă au ajuns şi poliţiştii criminalişti, dar şi procurorii. Aceştia au strâns probe pentru a afla cu exactitate cum s-a produs această nenorocire.

Victoria Nedelcu, asistent SAJ Dâmboviţa: „La faţa locului am văzut o persoană care nu mai prezenta semne vitale, prezenta semne de violenţă şi au venit anchetatorii.”

Cei doi aveau împreună doi băieţi: unul de un an şi patru luni, iar celălalt de doi ani şi şase luni. Toţi locuiau în Târgovişte, împreună cu părinţii bărbatului, însă cu o seară înainte suspectul împreună cu soţia au mers la casa de la ţară, din comună Văleni. Nimeni nu bănuia tragedia ce avea să se întâmple.

Maria Iordănoiu, mătuşa suspectului: „Mi-a zis că este moartă în casă. El era un băiat cu suflet de aur, nu pot să îmi dau seama ce s-a întâmplat. Ea în mormânt, el în puşcărie.”

În familia celor doi se pare că erau mai multe neînţelegeri: el o bănuia că îl înşeală iar ea era nemulţumită de implicarea lui în creşterea copiilor.

Daniela Marcu, localnică:„Ar fi trebuit să cadă la o înţelegere să nu ajungă aici. Existau posibilităţi mai multe să nu se ajungă aici. Într-un cuplu sunt probleme de rezolvare. Păcat de ce s-a întâmplat, păcat de ea, el la fel, sunt tineri.”

Vecină: „Un băiat bun, nu ştiam să poate să se întâmple aşa ceva vreodată din partea lui.”

Bărbatul acuzat de crimă a ajuns în arestul poliţiei şi urmează să fie dus în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. Dacă va fi găsit vinovat, riscă până la 20 de ani de închisoare.

Copiii vor rămâne deocamdată în grija bunicilor.

sursa – Ştirile ProTV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial