PERCHEZIȚII LA PERSOANE BĂNUITE DE TRAFIC DE DROGURI
Începând cu luna august 2020, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, în vârstă de 25 ani, din municipiul Moreni, județul Dâmbovița, implicată în introducerea în țară a drogurilor de mare risc (MDMA, ecstasy), care ar fi fost vândute către diverși consumatori.
Din cercetări a reieșit că, din anul 2022, în activitatea de distribuție a drogurilor, ar fi fost atrase alte 6 persoane, din municipiul Moreni, cu vârste cuprinse între 19 și 55 de ani, specializate în comercializarea drogurilor de risc, respectiv cannabis, către consumatori din municipiul Moreni și comunele limitrofe.
Pentru probarea activității infracționale, la data de 19 octombrie 2022, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Dâmbovița au pus în executare 6 percheziţii domiciliare, în municipiului Moreni, județul Dâmbovița.
La sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmbovița, au fost conduse, în vederea audierii, mai multe persoane. Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Activitățile au fost desfășurate împreună cu poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploieşti și cu suportul jandarmilor I.J.J. Dâmboviţa.
sursa – IPJ Dâmboviţa