Este cea mai frumoasă perioadă a anului, ne bucurăm de sărbători şi de cei dragi, cu gândul la Crăciun şi la noul an.
A fost atmosferă de basm în oraşul Titu, unde Moş Crăciun a ajuns după un drum lung şi a adus cu el multe cadouri şi fericire celor care l-au întâmpinat.
Copiii au venit în număr mare, cu părinţii ori cu bunicii, i-au cântat Moşului şi i-au recitat poezii.
Fiecare a stat de vorbă cu Moşul şi a primit daruri.
De la întâlnire nu au lipsit personajele din poveşti, dansurile şi buna-dispoziţie.
Primăria Orașului Titu a pregătit două spectacole pentru cei mici, dar și pentru cei mari, pentru ca toată lumea să simtă că aceasta este cea mai frumoasă perioadă din an.
Cei care au venit la Sala Sporturilor din localitate au avut parte de mai multe surprize: spectacole de iluzionism și magie, întâlniri cu personaje îndrăgite Disney, ateliere de face painting, dar și reprezentația piesei de teatru pentru copii ”Vacanța mică”.
În a treia zi de Crăciun, pe 27 decembrie, de la ora 17, artiști renumiți ajung la Titu la ,,Serbarea iernii,,.
Pe scena amenajată în Parcul Orășenesc din Titu vor urca Theo Rose, Mario Fresh, Jador, Niculina Stoican, Claudia Ghițulescu și Marina Roșu, într-un spectacol ce îmbină muzica de toate genurile și gusturile.