TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

VIDEO – O femeie a fost tâlhărită de un individ, lângă pădurea de la Caragiale. „M-a forţat să mă bag în maşină, să întreţin relaţii cu el, am zis că nu vreau să fac!”

Un bărbat de 60 de ani din Dâmbovița a fost reținut pentru tâlhărie, după ce ar fi jefuit o femeie, la marginea Drumului Naţional dintre Târgovişte şi Ploieşti.

Victima susține că îl cunoștea pe individ – ba chiar că ar fi întreținut, în trecut, relații sexuale cu el, dar că de data aceasta l-a refuzat. Supărat, bărbatul i-ar fi smuls banii din geantă.

În faţa anchetatorilor, suspectul şi-a recunoscut vina, dar câteva minute mai târziu, a încercat să se disculpe.

Tâlhăria s-ar fi petrecut în apropierea pădurii din localitatea I.L.Caragiale.

Anchetatorii spun că femeia a fost abordată de individ la marginea Drumului Naţional 72, între Târgovişte şi Ploieşti. După o ceartă aprigă, individul i-ar fi băgat mâna în geantă şi ar fi fugit cu 500 de lei.

Păgubita a sunat la 112 şi a cerut ajutorul poliţiştilor. Le-a dat toate indiciile de care aveau nevoie, ca să-l prindă rapid. Femeia susține că, în ultimii 5 ani, a întreținut de mai multe ori relații sexuale contra cost cu individul respectiv.

Reporter: „Îl cunoșteați?”
Daniela Ion, reclamantă: „Îl cunosc. Nu ştiu cum îl cheamă, dar îl cunosc.”
Reporter: „Client vechi?”
Daniela Ion: „Da.”
Reporter: „Mai venise?”
Daniela Ion: „Da, m-a forţat să mă bag în maşină, să întreţin relaţii cu el, am zis că nu vreau să fac. Şi a tras de mine, a vrut să mă jefuiască, să îmi ia telefonul, banii. Mi-a luat banii.”

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore. Este acuzat de tâlhărie, iar dacă va fi găsit vinovat riscă să îşi petreacă următorii 7 ani în spatele gratiilor.

Sursa: Pro TV

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.