Flăcări puternice au distrus, ieri după-amiază, o locuinţă din Braniştea.
Martorii au văzut cum vâlvătăile se extind cu repeziciune şi au alertat pompierii, la 112.
La faţa locului au fost trimise trei autospeciale cu apă şi spumă, dar şi un echipaj de la ambulanţă.
Incendiul ar fi început la parterul construcţiei şi s-a extins rapid la acoperiş.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, dar pagubele sămase în urmă sunt consistente.
Din primele cercetări, focul ar fi izbucnit din cauza unui scurtcircuit la reţeaua electrică.