Ce este alb, seamana cu o masina de politie, dar nu are totusi niciun agent inauntru?
Un panou, montat special de autoritati, ca sa ii sperie pe soferii vitezomani.
Mai multe astfel de capcane au fost instalate pe drumurile din Dambovita, de catre cei de la Rutiera.
Sunt de marimea unor autoturisme adevarate si au fost inscriptionate, la fel ca cele de interventie.
Reprezentantii Serviciului Rutier sunt convinsi ca panourile vor reduce numarul accidentelor de circulatie. Au fost amplasate strategic, in zonele in care de-a lungul vremii au avut loc mai multe tragedii.
La prima vedere, ai jura ca panoul este cu adevarat un echipaj de la Politia Rutiera.
In realitate, politistii au montat asemenea panouri pe multe drumuri din judet, tocmai pentru a-i speria pe vitezomani.
Unii soferi sunt convinsi ca panourile sunt binevenite si ca vor avea efectul dorit. Altii insa nu se lasa impresionati.
Cativa s-au pacalit deja, dar a fost spre binele lor. Mergeau cu viteza cand naluca alba le-a dat de gandit.
In urma cu cateva luni, in alte zone ale tarii au fost montate panouri care imita siluetele unor politisti.