TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

VIDEO – Autobuzele, verificate de polițiști. Ce nereguli au găsit

Siguranța transportului public de persoane, în atenția polițiștilor dâmbovițeni

La nivel național, se desfășoară o acțiune pentru verificarea legalității transportului public de persoane.

Astfel, în urma activităților din teren, polițiștii de la rutieră din cadrul Inspectoratului Județean Dâmbovița au efectuat verificări în 119 autovehicule destinate transportului public de persoane și au aplicat 75 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 15 sancțiuni au fost pentru nerespectarea prevederilor H.G. 69/2012 și 9 pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020.

Scopul acţiunii este unul preventiv şi vizează impunerea disciplinei rutiere în domeniul transportului public de persoane şi prevenirea producerii unor accidente de circulație. 

Totodată, poliţiştii rutieri le-au reamintit cetățenilor că este necesar să adopte un comportament responsabil și să respecte măsurile de protecție sanitară pentru limitarea infectării cu virusul Sars-CoV-2.

Exemple:

În această dimineață, pe raza localității Bungetu, a fost depistat un bărbat în timp ce efectua transport de persoane fără a deține licență de traseu.

Astfel, administratorul societății a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9.000 de lei, conform prevederilor H.G. 69/2012, iar ca măsură complementară, polițiștii au reținut certificatul și plăcuțele de înmatriculare, fiind suspendat și dreptul de utilizare a vehiculului.

Totodată, un alt bărbat de 39 de ani, a fost surprins de polițiști în timp ce transporta persoane, pe ruta România-Anglia, fără a deține autorizație în regim de închiriere. 

Administratorul societății comerciale a fost sancționat contravențional, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 38/2003, cu amendă în valoare de 25.000 de lei, fiind dispusă și măsura suspendării dreptului de utilizare a autovehiculului.

pastedGraphic.png
pastedGraphic_1.png
pastedGraphic_2.png
Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.