Un padurar, de 53 de ani, din Valea Leurzii, comuna Buciumeni, a fost atacat cu salbaticie de doi tineri pe care i-a surprins la furat de lemne in padure.
Silvicultorul i-a fotografiat pe suspecti in vreme ce trageau cu caii copacii doborati. Iar cand si-au dat seama ca sunt in incurcatura, tinerii s-au infuriat si i-au batut mar, cu batele. Acum, cei doi sunt in arest.
Silvicultorul are grija de paduri de 21 de ani, dar spune ca pana acum n-a patit asa ceva, mai ales ca munceste pe raza comunei sale, unde cunoaste pe toata lumea. Era ziua-n amiaza mare cand si-a zarit doi consateni care trageau un fag din padure. Luati la rost, tinerii l-au atacat.
Dupa ce indivizii s-au indepartat, padurarul a reusit sa sune la 112. O ambulanta l-a dus la spital, unde a primit ingrijiri. Reprezentantii Directiei Silvice Dambovita spun ca au mai avut padurari agresati, dar nu cu asemenea salbaticie.
Cu ajutorul fotografiilor, politistilor le-a fost usor sa dea de urma indivizilor, mai ales ca nu erau la primul furt de lemne.
Cei doi suspecti, de 19 si 27 de ani, au fost arestati preventiv pentru 30 de zile. Pe numele lor a fost deschis un dosar penal pentru ultraj. Daca vor fi gasiti vinovati risca o pedeapsa cu inchisoarea de pana la doi ani.