TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Eveniment

VIDEO – Accident inexplicabil la ieşirea din Dărmăneşti. Doi soţi s-au răsturnat cu maşina

Doi soți din Prahova au văzut moartea cu ochii!

Se întorceau din vacanță, după ce au vizitat mai multe mănăstiri, iar pe Drumul Național 72, între Târgovişte și Ploiești, s-au răsturnat cu mașina în şanţul de la marginea drumului.

Ca prin minune, cei doi s-au ales doar cu o sperietură teribilă.
Cei doi soți, pensionari, locuiesc în Ploiești. Și-au petrecut weekendul pe Valea Oltului, unde s-au relaxat și au vizitat și câteva mănăstiri. Duminică după-amiază se îndreptau către casă, pe DN 72.

Pe drum drept, la ieşirea din comuna dâmboviţeana Dărmănești, au avut parte de un accident inexplicabil.

– O clipă de neatenţie, am scăpat controlul şi m-am răsturnat.
– V-a apărut ceva în față?
– Nu, nu, n-am avut nimic, 
 a relatat șoferul.

Cei aflaţi în trafic s-au oprit și i-au ajutat pe soți să iasă din mașina răsturnată, şi au sunat la 112. La faţa locului au ajuns echipajele de intervenţie, care au repus maşina pe roţile ei.

Nici noi nu ştim ce s-a întâmplat, ne-am trezit…
– Soțul era atent la volan?
– Da, era atent, da, conducea. Cineva zicea că poate i s-o fi făcut rău
– Suferă de ceva? Diabet
– Veneam din Râmnicu Vâlcea am fost la Mănăstire la Frăsinei
, a spus soţia şoferului.

Cei doi soţi mai aveau cel mult 20 de minute ca să ajungă acasă. Din nefericire, la ieşirea din localitatea Darmăneşti, pe Drumul Naţional 72, şoferul a pierdut controlul volanului, iar autoturismul s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului.

Marius Buga, Pro TV – Din fericire, cei doi au scăpat ca prin minune teferi. Au suferit atac de panică, cei de la SMURD au venit la faţa locului şi le-au acordat primul ajutor, iar acum sunt în afara pericolului. Poliţiştii urmează să stabilească din ce cauză s-a produs accidentul.

sursa – Pro TV

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.