„Dl Liviu Muşat m-a rugat să fac apel la primarul municipiului Târgovişte pentru a debloca trei situaţii care se află în pragul rezilierii contractelor şi care privesc municipiul Târgovişte.
Şi dincolo de culorile politice, culoarea mea, culoarea primarului, a majorităţii din Consiliul Local, cred că important e ca aceste contracte să fie aduse la stadiul de execuţie pentru că ele sunt în beneficiul locuitorilor din Târgovişte şi din judeţ.
Primul contract «Reabilitare şi modernizare infrastructură utilităţi publice urbane, reabilitarea, modernizarea spaţiilor publice urbane în zona A a zonei de acţiune urbană din municipiul Târgovişte» este în valoare de 75.804.429 lei, din care 60.025.799 este suma solicitată din fondurile europene. Contractul de finanţare s-a încheiat la 8.09.2010, astăzi suntem în 20.02.2013.
În trei ani, Primăria Târgovişte nu a reuşit să facă adjudecarea lucrărilor de execuţie în cadrul acestui contract. Durata de implementare a proiectului e de 32 luni.
Până în prezent a trecut 28 de luni, deci practic dacă nu se întâmplă ceva important în următoarele săptămâni Târgoviştea va pierde aceşti bani şi nu vreau ca dl Boriga să vină să spună că are cineva ceva cu dânsul. Conform proiectului tehnic, durata desfăşurare a lucrărilor este de 24 luni.
Iulie 2015 este limita maximă în cadrul căreia putem cheltui fondurile europene accesate pe exerciţiul acesta financiar. Practic, mai sunt 29 de luni până în iulie 2015, iar dacă execuţia înseamnă 24 de luni, înseamnă că riscăm să facem o adjudecare şi să nu mai putem duce proiectul la capăt şi nu înţeleg ce se întâmplă. Eu îi cer primarului să facă adjudecarea lucrărilor”, a spus Adrian Ţuţuianu, preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa.