lun. dec. 23rd, 2024

Situaţie critică la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) rămâne fără un medic de bază, care a câştigat un concurs la Spitalul Universitar şi pleacă în Capitală.

Astfel, în UPU rămân doar 8 doctori urgentişti, dintre care doi cu jumătate de normă.

Totul în condiţiile în care în Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Târgovişte ar trebui să fie 28 de medici urgentişti.

Din această cauză avem timpul mare de aşteptare în UPU, pacienţi nemulţumiţi, medici, asistenţi şi infirmieri epuizaţi.

Ştim cât de greu le este celor suferinzi care ajung la spital şi acolo sunt nevoiţi să aştepte uneori cu orele până ce primesc toate investigaţiile necesare, dar trebuie să ne gândim şi la numărul mic al celor care tratează şi să încercăm, cu omenie şi emaptie, să ne înţelegem.

6 medici urgentiști cu normă întreagă și 2 cu jumătate de normă. Cu 7 medici nu poți asigura activitatea!… și pacienții cred ca UPU e policlinică…“, spune dr. Carmen Marcu, unul dintre specialiştii UPU Târgovişte.

dr. Carmen Marcu, unul dintre specialiştii UPU Târgovişte