TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ Ultima Ora

O şoferiţă a fost rănită într-un accident de circulaţie, pe DN 71, lângă Conţeşti

O şoferiţă a fost rănită, astăzi, într-un accident de circulaţie, pe DN 71, lângă Conţeşti.

Femeia, de 55 de ani, este de fel din Bucureşti. La un moment dat, ar fi pierdut controlul volanului, iar autoturismul a ieşit de pe asfalt, pe câmpul din vecinătate.

Un echipaj de la ambulanţă a sosit acolo, i-a acordat primul ajutor şi a transportat-o la spital.

„La data de 14 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Răcari au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe drumul național 71.

În urma deplasării la fața locului și din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că o femeie de 55 de ani, din municipiul București, în timp ce ar fi condus un autoturism, pe DN 71, în afara localității Conțești, la km 13, ar fi părăsit partea carosabilă.

Șoferița a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Polițiștii efectuează cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier”, a precizat IPJ Dâmboviţa.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.