29 martie 2024
Uniforme şi rechizite pentru copiii romi, din cartierele Romlux şi Teiş

Uniforme şi rechizite pentru copiii romi, din cartierele Romlux şi Teiş

copii-romiMiercuri, 9 noiembrie 2016, a avut loc o nouă etapă a proiectului de incluziune socio-educațională a copiilor defavorizați, derulat de Arhiepiscopia Târgoviștei, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița, destinat ajutorării unor copii ce aparțin unor familii defavorizate din două zone vulnerabile ale Municipiului Târgoviște, și anume Romlux și Halta Teiș. Proiectul s-a desfășurat în patru Școli Gimnaziale din Târgoviște (Tudor Vladimirescu, Radu cel Mare, Paul Bănică, Matei Basarab).


   În cadrul acestei etape au fost oferite, de către doamna Prof. dr. Gabriela Istrate, Inspector Școlar General Adjunct, și de către Pc. Pr. dr. Ionuț Ileana, Consilier Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei, uniforme și rechizite școlare, precum și încălțăminte și alimente, toate destinate susținerii activității educaționale a celor sprijiniți, optimei lor incluziuni sociale, recuperării psiho-sociale și eliminării oricărei forme de discriminare.
Prin implicarea reprezentanților celor două instituții partenere, proiectul derulat în beneficiul comunității noastre locale va continua în perioada următoare și va avea în vedere consilierea familiilor din care provin acești copii.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial