joi. dec. 26th, 2024

În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție I. L. Caragiale, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni, față de un bărbat, de 23 de ani, din sat Ghirdoveni, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore. 

Din cercetările efectuate de polițiști, a reieșit faptul că în noaptea de 29 spre 30 iunie a.c., bănuitul ar fi pătruns fără drept prin efracție, în incinta unei societăți comerciale și ar fi sustras mai multe bunuri. 

Prejudiciul se ridică la suma de 1.175 de lei. 

Cel în cauză urmează să fie prezentat magistraților pentru dispunerea unor măsuri preventive. 

Polițiștii continuă cercetările sub coordonarea procurorului de caz pentru administrarea întregului probatoriu și dispunerea măsurilor prevăzute de lege. 

Notă: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

sursa – IPJ Dâmbovița