21 mai 2024

Un şmecher din Comişani, beat şi fără permis, a furat maşina vecinului!

accl2Poliţia rutieră vă recomandă:

ALEGE VIAŢA! Nu vă urcaţi la volan dacă aţi consumat băuturi alcoolice!

Un tânăr de 27 de ani, din Comișani, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere şi conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.

Din verificările efectuate, a reieșit că în noaptea de 11/12 martie a.c., acesta ar fi sustras un autoturism de pe raza localităţii Comișani.

De asemenea, acesta ar fi condus autovehiculul sustras, deşi nu poseda permis de conducere.

În urma testării tânărului cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 0.86 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, alți doi bărbați, de 44 și 47 de ani, au fost depistați în timp ce conduceau autoturisme pe raza județului, deși aveau alcoolemii de peste 0.40 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Stimaţi conducători auto,

Poliţia rutieră vă reaminteşte că şofatul este incompatibil cu alcool, acesta reprezentând una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere.

De asemenea, vă informăm că în situaţia în care persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani sau amendă.

Pe timpul cercetării penale permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

În ceea ce priveşte refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial