Dum. nov. 24th, 2024

Webp.net-resizeimage-218-2COMUNICAT DE PRESĂ

 

Conducerea Spitalului Județean de Urgență din Târgoviște informează cetățenii județului Dâmbovița că a fost adus și instalat un al doilea aparat de testare Real Time PCR pentru COVID-19.

Noul echipament, automat, în sistem închis, de fabricație sud coreeană, poate efectua 4 teste în 45 de minute și a fost preluat în regim de comodat, pentru o perioadă de un an de zile, de la o firmă care se ocupă cu furnizarea de tehnică și aparatură medicală. Aparatul pentru teste Real Time PCR a fost amplasat în laboratorul principal al Spitalului Județean de Urgență din Târgov işte.

Luni – 20 iulie, se va efectua instruirea rapidă a personalului și, totodată, va fi demarată procedura de achiziție a câtorva mii de teste compatibile cu echipamentul primit în comodat. Estimăm că, în maximum o săptămână, aparatul va intra în fluxul operațional și vom putea realiza 96-100 de teste pentru COVID-19 într-un interval de 24 de ore.

Reamintim faptul că Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște continuă procedura de achiziție a unui PCR automat propriu, de ultimă generație, astfel încât, în cel mai scurt timp, să putem efectua teste cu ajutorul a trei astfel de aparate.

Îi asigurăm pe cetățenii județului Dâmbovița că echipa medicală și administrativă de la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște este într-o continuă stare de alarmă și își îndeplinește datoria cu profesionalism, dăruire și devotament, pentru ca județul să depășească  cu bine această perioadă primejdioasă cauzată de pandemia de coronavirus.