lun. dec. 23rd, 2024

Un moment de cinstire în memoria lui Ionel Mișu. 11 ani de la trecerea în neființă a fondatorului companiei REGATA

O poveste de succes continuă prin devotament și angajament

În această lună, compania REGATA își aduce aminte cu drag de fondatorul său vizionar, Ionel Mișu, la comemorarea a 11 ani de la trecerea sa în neființă.

Ionel Mișu, fondatorul companiei REGATA, s-a născut la 18 Iunie 1936 și a urmat cursurile Academiei de Științe Economice din București. A dat dovadă de ambiție și perseverență în tot ce și-a propus, astfel că a ocupat, pe rând, funcțiile de Contabil Șef și mai apoi, Director al Alimentara Targoviște.

Fondată în anul 1993, compania REGATA a crescut și s-a dezvoltat sub îndrumarea sa înțeleaptă, devenind astăzi un nume important în industria plăcilor ceramice și a produselor pentru amenajarea interioară.

Adevarații antreprenori nu se formează, ci se nasc deținând nativ calitațile care îi fac antreprenori, sunt cunoștințe și abilități greu de obținut de către oamenii obișnuiți.

În prezent cu peste 250 de angajați, REGATA continuă să păstreze amprenta și valorile fundamentale stabilite de fondatorul său. Ionel Mișu a fost un om vizionar, dedicat și pasionat de construirea unei companii puternice, bazate pe principii solide și respect reciproc.

În ciuda absenței sale fizice, amprenta și influența lui Ionel Mișu se resimt în fiecare aspect al activității angajaților de zi cu zi. A fost un lider inspirat, care a promovat întotdeauna calitatea și inovația, determinând întreaga echipă să evolueze și să se perfecționeze continuu.

Pe parcursul ultimilor 11 ani, compania a continuat să crească și să se dezvolte într-un ritm susținut. Această performanță remarcabilă se datorează pasiunii și devotamentului angajaților REGATA, care au transformat viziunea lui Ionel Mișu în realitate. Ei sunt cei care dau viață fiecărui proiect și asigură satisfacția clienților companiei.

Compania REGATA rămâne dedicată furnizării celor mai bune servicii și produse. De la importul plăcilor ceramice până la furnizarea de materiale de construcții de înaltă calitate, REGATA reușește să fie mereu la înălțimea așteptărilor clienților săi. Toți angajații companiei sunt mândri să facă parte din această familie numită REGATA, care a evoluat de la o mică afacere la o companie respectată și de încredere. 

Aducem pe aceasta cale un omagiu fondatorului companiei, Ionel Mișu, recunoscând contribuția sa esențială în dezvoltarea și succesul REGATA. 

Despre REGATA

Cu trei decenii de activitate in domeniu, REGATA pune la dispoziția clienților o amplă rețea de distribuție cu acoperire națională și o echipă de profesioniști pregătiți să vină în întâmpinarea dorințelor și nevoilor fiecăruia, oferind suport și recomandări personalizate ale portofoliului de produse, la cele mai avantajoase prețuri. De-a lungul timpului REGATA a dezvoltat parteneriate solide cu cei mai importanți producători la nivel internațional. 

Gama de produse a companiei cuprinde peste 8000 de modele, cu stocuri permanente din categorii diverse precum gresie și faianță, amenajări interioare, instalații sanitare și termice, electrice. Produsele comercializate sunt atent selecționate pentru menținerea celui mai înalt standard de calitate și design, în ton cu tendințele pieței.