6 mai 2024
Un jandarm român instruieşte poliţiştii ucraineni

Un jandarm român instruieşte poliţiştii ucraineni

foto jandarm instructorUn ofițer din cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri al Jandarmeriei Române a condus un curs de instruire în domeniul ordinii publice, susținut de reprezentanți ai patru state membre EUROGENDFOR (România, Spania, Franța și Portugalia).

Cursul, care a durat aproximativ o lună, a reunit participarea a peste 200 de polițiști ucraineni și s-a desfășurat la initiațiva Uniunii Europene, care a solicitat sprijinul EUROGENDFOR, în vederea stabilirii unor bune practici în domeniul ordinii publice.

Jandarmul român, maiorul Alexandru Constantin, este şeful Catedrei de Intervenţie Profesională din cadrul Centrului de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri.

La ceremonia de încheiere a stagiului au participat numeroase oficialităţi, printre care Kenneth DEANE, şeful Operaţiunilor Civile din cadrul Serviciului European de Acţiune Externă, Philippe RIO, comandantul Forţei de Jandarmerie Europene, precum şi Alain SCOLAN, şeful Departamentului Strategic al Misiunii UE de Asistenţă în Ucraina.

 

Informații suplimentare:

 

EUROGENDFOR reprezintă un instrument poliţienesc integrat condus de un Comitet Interministerial de Nivel Înalt, destinat îndeplinirii misiunilor de poliţie din diferite teatre de operaţii, inclusiv misiuni de stabilizare, în sprijinul Uniunii Europene (UE), Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) sau altor posibile coaliţii ad-hoc.

În anul 2015, România, prin intermediul Jandarmeriei Române, a deţinut Preşedinţia EUROGENDFOR.

În prezent, EUROGENDFOR are şapte state membre: Franţa, Italia, Spania, Olanda, Portugalia, România şi Polonia, un stat partener, Lituania şi un membru observator, Turcia.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial