vin. dec. 27th, 2024

Bănuit de furt calificat în formă continuată, arestat preventiv pentru 30 de zile

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Găești, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 30 de ani, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, iar în urma prezentării la Judecătoria Găești, pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Acesta a fost depus în Centrul de Reținere și Arest Dâmbovița.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că, în ziua de 26 ianuarie a.c., cel în cauză ar fi pătruns în incinta a două magazine aparținând unui agent economic din Găești de unde ar fi sustras mai multe bunuri.