Un incendiu a cuprins o locuință din comuna Ciocănești, în urmă cu puțin timp.
La fața locului intervin de urgență salvatorii. Din fericire, anunță ISU, nu sunt victime, dar mai multe persoane au suferit atacuri de panică.
”Echipajul SMURD acordă îngrijiri medicale unei persoane cu atac de panica. Totodată, s-a solicitat în sprijin o ambulanță SAJ pentru preluarea unei a doua persoane cu atac de panică care necesită îngrijiri medicale.
Pentru gestionarea situației de urgență intervine Detașamentul Titu cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD și Garda Răcari cu 2 autospeciale de stingere. La momentul sosirii echipajelor de intervenție, acestea au constat faptul că incendiul se manifestă la nivelul acoperișului pe o suprafață de cca 50 mp. În continuare, se acționează pentru localizarea și lichidarea incendiului. Până în acest moment nu au fost identificate victime”, precizează ISU Dâmbovița.