lun. dec. 30th, 2024

Un biciclist a fost rănit după ce a căzut pe asflat, pe un drum din localitatea Gura Foii.

Problemele bărbatului s-au agravat însă după ce polițiștii au ajuns acolo, l-au testat cu aparatul etilotest, iar acesta a indicat că biciclistul consumase băuturi alcoolice în cantități mari.

”Din verificările efectuate, polițiștii au constatat că un bărbat de 49 de ani, din Petrești, s-ar fi deplasat pe bicicletă, pe drumul comunal 112, în satul Bumbuia, moment în care s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut pe partea carosabilă.

În urma testării cu aparatul etilotest, biciclistul a prezentat o alcoolemie cu o valoare de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, precizează IPJ Dâmbovița.