25 aprilie 2024
Un bătrân și-a acuzat nora, pe nedrept, că i-a furat 8500 de euro. Unde erau ascunși banii

Un bătrân și-a acuzat nora, pe nedrept, că i-a furat 8500 de euro. Unde erau ascunși banii

banr5Un bătrân, de 90 de ani, din Runcu, şi-a reclamat fosta nora la poliţie că i-ar fi furat 8500 de euro!

Convins că femeia s-ar fi întors special din Spania ca să îl lase fără economii, pensionarul a sunat la poliţie, dar nu mică le-a fost însă mirarea agenţilor când au venit în locuinţa omului şi au descoperit întreaga suma ascunsă sub duşumea.

banr4Bătrânul povesteşte că a decis să îşi păstreze mica avere în casă, dezamăgit după ce a ţinut câţiva ani economiile la bancă şi la sfârşit comisioanele de plată au fost cu 20 de euro mai mari decât dobânda.

În urmă cu două săptămâni a auzit că fosta lui nora s-a întors din străinătate în Runcu şi s-a gândit la ce e mai rău. A fost plecat câteva zile de acasă, iar când s-a întors a vrut să vadă dacă tot este în regulă. Cum nu şi-a mai amintit unde îi erau banii, a sunat la poliţie şi a reclamat-o pe femeie că i-ar fi furat averea. Un echipaj a mers la pensionar acasă, iar agenţii au descoperit banii sub duşumea.

banr1Bătrânul este văduv şi are doi băieţi. Locuieşte în aceeaşi gospodărie cu unul dintre fii, divorţat de ani buni. Când a auzit că fosta nora s-a întors din Spania într-o vacanţă în ţară, pensionarul a intrat la bănuieli. A vrut să îşi numere banii din casă, dar a rămas uluit când a constatat că nu mai avea niciun leu.

banrVasile Mihăilă-reclamant: Mi-a furat nişte bani.

Reporter: Cât?

Vasile Mihăilă: Vreo opt mii şi jumătate de euro.

Reporter: Pe cine aţi acuzat?

Vasile Mihăilă: Pe noru-mea! Că a venit din Spania, în România, a stat câteva zile… banii nu mi i-a luat, s-au găsit.

Reporter: Când aţi aflat că aţi acuzat-o pe nedrept?

Vasile Mihăilă: Da, pe nedrept...

Reporter: Banii unde erau ascunşi?

Vasile Mihăilă: Sub o masă.

Reporter: Cine vi i-a găsit?

Vasile Mihăilă: Poliţia!

banr3Apropiaţii pensionarului spun însă că nu e pentru prima dată când acesta reclamă un furt imaginar.

Ionuț Brezeanu-vecin: Am înţeles că au găsit banii în casă la el.

Reporter: E prima dată?

Ionuț Brezeanu, vecin: Nu, s-a mai întâmplat acum câţiva ani când a spus că i-au furat bani şi i-au găsit tot în casă.

Cunoscuţii femeii reclamate au rămas uimiţi de plângerea bătrânului, mai ales că o ştiu pe femeie cinstită şi cu frică de Dumnezeu.

Daniela Filip-prietenă a femeii reclamate: “Am fost convinsă că nu este adevărat! Dumneaei a stat la mine în casă, am lăsat casa pe mâna dânsei, am toată încrederea, dânsa se teme de Dumnezeu şi n-ar pune mâna şi dacă ar fi în lipsa de bani”. 

Florin Cârstea-vecin: “Trebuia să îi caute. O amendă trebuia să primească. Mi-a zis o vecină, a găsit banii lui nea Vasile..”

Pentru că plângerea s-a dovedit a fi nereala, reclamantul a fost cât pe ce să fie amendat pentru alarmă falsă.

Pentru că a reclamat un furt care nu a existat, poliţiştii spun că bătrânul ar fi trebuit amendat cu o mie de lei. Însă acesta a început să plângă şi i-a implorat pe agenţi să nu îl amendeze, aşa că, din fericire, de această dată a scăpat doar cu un avertisment.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial