19 aprilie 2024
Un bătrân de 89 de ani și-a înjunghiat fiica, supărat că i-a furat o damigeană cu vin

Un bătrân de 89 de ani și-a înjunghiat fiica, supărat că i-a furat o damigeană cu vin

injb2Întâmplare șocantă în oraşul Breaza, unde o femeie de 61 de ani a ajuns de urgenţă  la spital după ce a fost înjunghiată, iar suspectul este chiar tatăl ei, un bătrân de 89 de ani.

injb4Motivul agresiunii pare a fi dispariţia unei damigene cu 25 de litri de vin. Bătrânul susţine că s-a certat cu fiica lui, iar aceasta a fost prima care l-a atacat şi el ar fi ripostat. Din fericire, victima este rănită doar la umăr, iar viaţa sa nu a fost pusă în pericol.

injb3Bătrânul, fost maistru auto, trăieşte singur după ce soţia lui a fost internată într-un azil. Are doi copii, un băiat, medic, plecat din ţară, şi o fată, care locuieşte tot în Breaza. Femeia vine aproape zi de zi la părintele ei ca să îi aducă de mâncare şi să-l ajute la treburile casnice, povestesc apropiaţii.

Dimineaţa, pensionarul s-ar fi înfuriat teribil după ce a văzut că din pivniţă îi lipsesc 25 de litri cu vin. Şi-a acuzat fiica şi ginerele că l-ar fi luat şi de aici ar fi început totul.

injb1-Ce aţi făcut?
-Am pus mâna pe cuţit!
-Cu ce vă supărase fata, d-le Dogaru?
-Pentru că mi-a furat! Eu nu suport să mă fure cineva.
– Ce v-a furat?
-Vinul, nu v-am spus?!

injbVecinii şi rudele povestesc însă că scandalurile se ţineau lanţ între bătrân, fiică şi ginerele sau

Suspectul a recunoscut că a folosit cuţitul, dar – susţine el – în legitimă apărare. Din fericire, rana femeii nu este gravă.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial