lun. dec. 23rd, 2024

În perioada 10-12 mai 2012, Penitenciarul Mărgineni organizează o serie de activități specifice, în cadrul unor proiecte, după cum urmează:

Proiectul“Fii una cu proiectul tău de suflet –renunțând la drog”-10.05.2012

În cadrul proiectului vor avea loc activități de informare, conștientizare, prevenire și educare asupra riscurilor consumului de droguri legale și ilegale în rândul elevilor și studenților.

La activitați vor participa elevi din mediul liceal și universitar, cadre din penitenciar, cadre didactice și patru persoane private de libertate aflate în custodia penitenciarului Mărgineni, care vor consta în prezentarea aspectelor teoretice privind efectele juridice ale consumului de droguri, prezentarea faptelor pentru care persoanele private de libertate au fost sancționate cu o pedeapsă privativă de libertate și discuții libere privind efectele negative ale consumului de drog legal și ilegal.

Proiectul “Dincolo de aparențe” – 11.05.2012

În cadrul proiectului se va organiza seminarul interactiv cu tema ”O viață fără violență”.

La activitate vor participa 20 de studenți de la Facultatea de Drept si Stiinte Social-Politice Târgoviște, cadre din penitenciar, cadre didactice ale facultăți și două persoane private de libertate aflate în custodia penitenciarului Mărgineni.

Participarea în mod direct a persoanelor private de libertate la activități de prevenire a fenomenelor infracționale în rândul tinerilor, sunt menite să valorifice potențialul educativ al experiențelor de viață ale acestora, prin transmiterea unui mesaj antiinfracțional izvorât din experiențe reale, relatate de cei care trăiesc, realmente, consecințele nefaste ale acestora.

Proiectul “Let’s Do It, România!” – 12.05.2012

În cadrul proiectului “Let’s Do It, România!”, va avea loc o actiune de strângere a deșeurilor în zona pârâului Racila, din comuna I.L.Caragiale.

La activitate vor participa 15 persoane private de libertate, aflate în custodia penitenciarului Mărgineni, care și-au exprimat dorința de a participa ca voluntari.

Scopul acțiunii este formarea la persoanele private de libertate, implicate în proiect, a unui spirit civic corect, a unor deprinderi de protejare a mediului înconjurător și cunoașterea unor modele de comportament demne de urmat, atât pe perioada detenției, cât și după.

Pentru detalii şi informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contat pe domnul agent principal de penitenciare Iulian DUMITRESCU, telefon 0245.660210, int. 107, fax. 0245.660211, email iulian.dumitrescu@anp.gov.ro