Lărgirea la patru benzi a DN 71, Bâldana – Târgovişte – Sinaia, ridică mari probleme administraţiei judeţene!
„Unele unităţi administrativ teritoriale nu au dat curs solicitărilor venite din partea proiectantului sau au condiţionat eliberarea avizului de realizarea anumitor categorii de lucrări. Unele condiţionări sunt aberante, de exemplu comuna Moţăieni a solicitat realizarea unei variante ocolitoare, ceea ce evident că nu se poate.
Le-am realizat pe toate, avem variante ocolitoare de la Bucureşti până la Moţăieni. În alte cazuri, pentru lărgirea drumului, este necesară retragerea limitei de proprietate în vederea asigurării zonei de siguranţă a drumului. Şi aici avem probleme cu mai mulţi primari care consideră că îşi fac un deserviciu dacă discută acum problema mutării unor garduri, a unor limite de proprietăţi, ca să putem să ne realizăm proiectul.
Acesta este motivul pentru care azi, 31 martie, ne vom întâlni cu toţi factorii implicaţi, pentru clarificarea acestor aspecte şi stabilirea fazelor următoare de realizare a proiectului.
Precizez că este cea de-a doua întâlnire pe care am făcut-o în vederea finalizării acestui SF, pentru că avem nevoie să trecem cu studiul de fezabilitate prin CPE-ul de la Compania Naţională de Drumuri, apoi prin CPE-ul Ministerului Transporturilor şi în final ne propunem ca la sfârşitul anului să avem indicatorii tehnicoeconomici aprobaţi, iar documentaţia pentru Târgovişte-Bâldana să fie inclusă pe Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).
Deci, pe bani europeni, care după părerea mea sunt mai siguri şi ne garantează realizarea acestui important obiectiv de investiţii”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.