mie. dec. 25th, 2024

tutuianua„O problemă deosebită este faptul că Guvernul Cioloş a avut o primă rectificare cu zero bani pentru consiliile locale, Consiliul Judeţean, urmează o nouă rectificare, dar precizez de la început că nu ştiu ce anume se va rectifica şi ce bani se vor da, pentru că este prima dată când Guvernul nu a cerut niciun fel de date Consiliului Judeţean legat de nevoile pe care le au comunităţile locale.

Suntem într-o situaţie disperată în anumite localităţi, în sensul că unii nu au bani pentru salarii o lună, două, trei, chiar patru luni, alţii nu au bani pentru plata ajutoarelor sociale, 90% din ajutoarele sociale sunt plătite din bugetul statului şi 10% din bugetul local, majoritatea primăriilor sunt fără resurse pentru plata persoanelor cu handicap, sunt primării care nu au posibilitatea să-şi finanţeze proiectele cu bani europeni, în special prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) şi dau exemple aici Malu cu Flori, Pietrari, dar şi Cornăţelu şi sunt primării care au diverse cheltuieli de capital de făcut sau făcute şi care nu au niciun fel de soluţii pentru rezolvarea acestor probleme.

UAT Fieni, 201 mii lei pentru plata drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap, Crângurile, 123 mii lei pentru plata drepturilor asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap şi ne mai cer 593 mii lei cheltuieli de capital, Bilciureşti, 55 mii lei pentru plata asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap şi 50 mii lei pentru cheltuieli de capital.

Localităţi precum Malu cu Flori au nevoie de peste 700 mii lei pentru a închiderea proiectului pe Măsura 3.2.2 şi 1.2.5, ambele proiecte cu bani europeni, Bărbuleţu are nevoie peste 1 milion de lei pentru închiderea aceloraşi proiecte, Cornăţelu are nevoie de peste 400 mii lei pentru închiderea unui proiect similar.

Evident că, indiferent câte solicitări primesc, nu am nicio soluţie pentru a ajuta comunităţile locale. Este prima dată când nu ni s-a cerut niciun fel de date cu privire la problemele pe care le întâmpină unităţile administrativ teritoriale. Adăugaţi la această situaţie faptul că am ajuns la aproape 20 milioane de lei lucrări executate şi neplătite pe Ordonanţa 28/2013.

Vă fac precizarea că am fi putut să avem lucrări executate de încă 5-6 milioane de lei, poate chiar mai mult, dacă ar fi fost făcute aceste plăţi. Din data de 18 septembrie majoritatea constructorilor şi-au încetat activitatea pe Ordonanţa 28/2013 fiindcă li s-a comunicat că nu mai sunt bani.

Am înţeles că ar fi o anumită rectificare, dar nu cunoaşte nimeni dimensiunea ei şi nouă nu ni s-a cerut niciun punct de vedere, probabil că s-o fi cerut pe la Ministerul Dezvoltării. Am fost la Ministerul Dezvoltării şi vă mărturisesc că nu am putut afla de la nimeni nici măcar o cifră şi nu pentru că funcţionarii de acolo cu funcţii de conducere sau de execuţie nu ar şti despre ce este vorba, ci pentru că nu au niciun fel de răspuns de la factorul decident politic. (…)

Presupun că rectificarea se va face pe ce date au Ministerul de Finanţe şi Ministerele de resort, dar eu nu cred că aceste date sunt suficiente. N-am auzit ca, de exemplu, Direcţia Finanţelor Publice să fi colectat date de la primării legate de nevoile de finanţare pe care le au, deci probabil că rectificarea va fi fundamentată pe ce date are Ministerul de Finanţe.

Nu m-ar mira să fie o nouă rectificare zero… Dacă va fi aşa, investitorii, cei care au făcut lucrări, vor da în judecată şi Consiliul Judeţean şi UAT-urile ca să-şi ceară banii, vom plăti şi dobânzi şi penalităţi, pe care le vom plăti tot din bugetul local, se vor bloca lucrările de care avem nevoie…”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ţuţuianu.