lun. dec. 23rd, 2024

Trei turişti care se aflau în dificultate în Platoul Montan Bucegi au fost sprijiniţi de jandarmii montani.

În urma unor solicitări telefonice un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Ordine Publică Montan Peştera a intervenit în zona Sanatorului Moroeni, pentru sprijinirea a 2 persoane care, în timp ce se deplasau cu un autoturism pe DJ 714, spre zona Peştera au rămas blocaţi în zăpadă, din cauza stării drumului, fiind în imposibilitatea de a-şi mai continua deplasarea.

Totodată, jandarmii montani au acordat sprijin unei femei care acuza probleme de sănătate fiind cazată la un hotel din zona Peştera, iar din cauza stării drumului aceasta nu se putea deplasa pentru a ajunge în siguranţă, în localitatea Moroeni unde era aşteptată de o ambulanţă în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În urma intervenţiei jandarmilor montani cei 3 turişti au fost sprijiniţi, în prezent aflându-se în afara oricărui pericol.

*** Turiştii aflaţi în dificultate în zona Platoului Montan Bucegi pot apela cu încredere numărul de telefon 0749034639 sau numărul unic de urgenţă “112” pentru a obţine sprijinul imediat al jandarmilor montani.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA