TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

JANDARMERIE

Mănești – Atac la țeava de gaze

Patru bărbaţi care au sustras conductă metalică de pe raza localităţii Măneşti au fost depistaţi de jandarmii dâmboviţeni.

O patrulă din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii Măneşti, sat Gheboieni, a depistat pe drumul forestier din localitate mai multe persoane suspecte care transportau conductă metalică, cu ajutorul unui atelaj hipo.

În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată s-a stabilit Ruben C. în vârstă de 18 ani, Viorel P. în vârstă de 25 ani, Ionuţ G. în vârstă de 27 ani şi Florin Z. în vârstă de 28 ani au sustras o conductă în lungime de aproximativ 15 metri, dintr-un tronson de conductă metalică dezafectat care era folosit pentru transportul gazelor din localitatea Boteşti la Parcul Teiş. Persoanele intenţionau să transporte materialul feros, aflat în administrarea unei societăţi comerciale, la un centru de colectare a materialelor feroase, în vederea valorificării.

*** Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de furt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL AL IJJ DÂMBOVIŢA

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.