3 mai 2024

Tu ştii ce mai face parlamentarul tău? Senatorul Badea visează la drumuri ca-n Vest…

drumpNevoia de a susține și acționa pentru dezvoltarea infrastructurii județului Dâmbovița

Dragi colegi

Aşa cum se spune „un drum fără obstacole nu duce undeva” tocmai de aceea azi o să prezint o temă caracteristică unui drum …cu obstacole.

Odată cu asumarea „destinului” de senator al județului Dâmbovița, am înțeles să duc în Parlamentul României toate eforturile și atuurile de care sunt capabil pentru ca acest județ să poată avea o șansă mai mare la dezvoltare decât s-a întâmplat până acum. Nu caut nici vinovați istorici și nici nu cred că e productiv să ne epuizăm în astfel de „ținte”. Modul meu de a gândi lucrurile are de-a face cu aflarea soluțiilor și nu a cauzelor.

Unul din punctele centrale dedicate acțiunilor de promovare a intereselor acestui județ vizează dezvoltarea urgentă a infrastructurii de transport, pe 3 priorități concrete:

  • Modernizarea DN 7 Bâldana – Titu pe 4 benzi

  • Modernizarea DN 71 Bâldana – Târgoviște (4 benzi), cu perspectiva continuării spre Pucioasa – Fieni – Sinaia

  • Readucerea în circuit a rutelor feroviare Târgoviște – Ploiești și Târgoviște – Pietroșița

Sunt obiective care s-au repetat însutit, înmiit până acum, uneori cu mai multă convingere, alteori doar pentru a acoperi cu fumigene de cuvinte o nepăsare iresponsabilă. Dar fie și pentru că au fost într-atât de mult rostite, suntem obligați la și mai multe eforturi și capacitate de convingere.

Dezvoltarea infrastructurii de transport e componentă esențială a strategiei de dezvoltare a județului Dâmbovița. În hățișul tuturor piedicilor din trecut, județul deține, încă, marele avantaj pe care îl oferă încadrarea în cea mai dinamică zonă de creștere la nivel național, descrisă de perimetrul București – Ploiești – Pitești, un cadru care poate deveni, în egală măsură, o provocare și o oportunitate. Avem, așadar, la dispoziție, premisele fructificării inteligente a unui context teritorial favorabil, de care depind consolidarea economică a județului, relansarea lui ca destinație turistică (beneficiar al unui potențial imens) și, în definitiv, creșterea calității vieții pentru locuitorii acestui județ.

Pentru asta, însă, e nevoie de susținere și implicare, factori ce revin deopotrivă autorităților locale și județene, parlamentarilor și decidenților din Executiv. Acestora din urmă, reprezentanților Ministerului Transporturilor, le adresez și declarația de astăzi. Nu e nici primul și nici ultimul demers pe care îl fac pentru redistribuirea atenției totale a Ministerului pe aceste priorități esențiale în viitorul județului. Mă alătur tuturor eforturilor individuale sau colective în acest sens și am disponibilitate maximă să mișcăm lucrurile înainte. Ne obligă nu locurile pe care le ocupăm (ele sunt trecătoare), ci un bagaj istoric și cultural, economic și educațional uriaș al județului, al municipiului Târgoviște, unic în regiune. Premisele, așa cum am arătat, există și așteaptă să devină operaționale. Posibilitățile sunt reale și așteaptă să fie exploatate. Ne mai lipsește doar încrederea că, fructificând aceste atuuri, județul Dâmbovița poate oferi bazele unui model nou de investiție și dezvoltare fără precedent.

Vă mulțumesc!

Senator PSD,

LEONARDO BADEA

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial