18 aprilie 2024
Trei zile excelente, la Căprioara

Trei zile excelente, la Căprioara

Webp.net-resizeimageEducație montană, la final de Brumar

În cadrul unui lung periplu non-formal, derulat în lunile septembrie- noiembrie 2019, în 9 școli dâmbovițene, voluntarii Asociației Chindia Jurasic Park, în parteneriat cu Asociația Ecologică Floare de Colț, au prezentat multiple teme de educație turistică, mai ales din spectrul montan. Din cei peste 400 de tineri informați, au fost selectați, pentru o nouă tabără, încă 36 de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 4 Moreni (Director, prof. Norica Vremăroiu și coordonator grup, prof. Mirela Vasile).

Desfășurată în weekendul 22-24 noiembrie, adică în plină toamnă, a doua tabără derulată în cadrul proiectului “CIVIC MONTAN”, proiect organizat cu cofinanțare din partea Consiliului Județean Dâmbovița, a beneficiat de găzduirea personalului de la tabăra Căprioara și de excelente condiții de masă şi cazare.

De-a lungul celor 3 zile, în cadrul natural al unor păduri de foioase în amestec cu conifere, dar pudrate de albul primilor fulgi de nea, cei 36 de elevi dâmbovițeni au putut pune în practică cunoștințele legate de echipamentul de drumeție, orientare turistică și sportivă, echipament de alpinism, marcaje turistice, prognoză meteo etc. În cadrul drumeției spre captarea Raciu, tinerii au primit informații tehnice legate de hidrocentralele din zonă (Dobrești/1930, Gâlma/1955), de banda rulantă care aduce calcar din cariera Lespezi (construită în anii 75) sau despre frumoasele situri naturale (Cheile Brăteiului, Cheile Răteiului, Colții Răteiului, Gâlma Ialomiței etc.). Atelierul de alpinism-rapel desfășurat pe terasa taberei sau cursa, contracronometru, din concursul de orientare, au „ridicat” adrenalina turei și au convins copiii să ne propună noi colaborări în viitoarele vacanțe.

După 3 luni de educație non-formală în școli sau în munte, putem spune că spiritul civic montan a mai „acaparat” o parte din tineretul dâmbovițean.

Vă așteptăm, alături de noi, pe frumoasele trasee dâmbovițene!

Președinte ACJP,

Nicolae POSTA

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial