mar. dec. 24th, 2024

Trei jandarmi dâmbovițeni au primit distincții de serviciu pentru fapte deosebite

Plutonierul adjutant Petre Marian, plutonierul adjutant Vlad Ionuț-Valentin și plutonierul Radu Ionuț-Eusebiu au fost recompensați cu Distincția de serviciu pentru ,,îndeplinirea în condiții deosebite a misiunilor încredințate”.

Cei trei jandarmi s-au remarcat printr-o foarte bună pregătire și au dat dovadă de spirit civic după ce au acordat sprijin victimelor unui accident rutier, în timp ce se aflau în misiune.

Inspectorul șef, colonel Matei Viorel, le-a înmânat aceste distincții onorifice în cadrul unei ceremonii la care a participat și personalul aflat la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Dâmbovița.