2 mai 2024

Trei accidente, la Corbii Mari, Vişineşti şi Aninoasa!

acclPe raza localităților Corbii Mari, Vișinești și Aninoasa s-au înregistrat trei accidente de circulație, soldate cu rănirea ușoară a trei persoane.
Accidentele rutiere s-au produs pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, a neacordării priorității de trecere vehiculelor și a abaterilor comise de bicicliști.
În toate situațiile, polițiștii au deschis dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Exemplu:
Un bărbat care transporta pe bicicletă obiecte cu greutate ridicată s-a dezezchilibrat și a căzut în albia unui râu de pe raza localității Vișinești.
Cel în cauză a fost transportat la spital pentru investigații medicale.

rutiPolițiștii Serviciului Rutier au acționat pentru depistarea și sancționarea faptelor care ar fi putut afecta siguranța deplasărilor pe drumurile publice.

În atenția polițiștilor a fost și legalitatea transportului de mărfuri și persoane.

În cadrul acțiunii, polițiștii au constatat o infracțiune contra siguranței circulației pe drumurile publice și au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 19.500 de lei.

Din totalul amenzilor, 9 au fost pentru exces de viteză, 4 pentru neportul centurii de siguranță și utilizarea neregulamentară a telefonului mobil, 6 pentru abaterile comise de bicicliști și 4 pentru nereguli din domeniul transportului.

De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare și a fost dispusă măsura suspendării dreptului de utilizare a unui vehicul.

Exemplu:

Un bărbat din Moroeni a fost sancționat contravențional conform Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite după ce a fost depistat în timp ce transporta 260 de kilograme de cetină fără documente justificative de proveniență.

www.mariusbuga.ro_images_pietoniAcțiuni pentru siguranța pietonilor

În perioada 05-11 decembrie a.c., polițiștii de la rutieră, sprijiniți de efective de ordine publică, au acționat prevenirea și combaterea accidentelor de circulație, îndeosebi a celor în care sunt implicați pietonii.

În cadrul acțiunilor, polițiștii au constatat 9 infracțiuni și au aplicat 719 sancțiuni contravenționale.

Din totalul amenzilor, 295 au fost pentru abaterile comise de pietoni și 19 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversarea străzii.

Pentru alte abateri de la normele rutiere, polițiștii au aplicat 405 de amenzi.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 39 de permise de conducere, din care 20 pentru încălcarea regulilor privind acordarea priorității de trecere.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Târgoviște au oprit pe strada Soarelui din localitate un moped condus de un bărbat de 46 de ani.

Din verificările efectuate, polițiștii au stabilit că acesta nu poseda permis de conducere, iar mopedul nu era înregistrat.

Un șofer din Slobozia, județul Ialomița a fost depistat pe raza orașului Fieni în timp ce conducea un autoturism, deși avea suspendat permisul de conducere.

Un alt bărbat de 27 de ani, din Moțăieni, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a fost surprins în timp ce conducea un autoturism.

În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele celor trei bărbați, polițiștii au întocmit dosare penale pentru comiterea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.

www.mariusbuga.ro_images_rutieristiCercetat pentru infracțiuni la regimul rutier

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic un moped condus de un bărbat de 51 de ani, din Voinești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că vehiculul nu era înmatriculat, iar bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice.

Pe numele lui, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de „punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau a unui tramvai neînmatriculat sau neînregistrat” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial