Accident rutier soldat cu rănirea uşoară a unui pieton În ziua de 27 decembrie 2009, în jurul orei 23:00, pe D.C. 71, în localitatea Teţcoiu, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu rănirea uşoară a unei persoane. Astfel, C. Alexandru, de 20 de ani, domiciliat în comuna Mătăsaru, în timp ce conducea un autoturism, a acroşat cu partea stânga – faţă pe Z. George, de 16 ani, din localitate, care se angajase în traversarea drumului public prin loc nepermis şi fără să se asigure. Din accident a rezultat rănirea uşoară a pietonului care a fost transportat la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru stabilirea tuturor cauzelor şi împrejurărilor în care acest accident rutier s-a produs, urmând ca la finalizarea cercetărilor, să se propună soluţie legala prin parchet. Recomandări: ATENŢIE PIETONI! o Pe drumurile publice situate în afara localităţilor, ori care nu au trotuare sau poteci laterale, se va circula numai pe partea stângă a drumului şi cât mai aproape de marginea acestuia; o Sunt interzise jocurile sau plimbările şi staţionările pietonilor în grup pe partea carosabilă; o Traversaţi străzile sau drumurile numai pe marcajul pietonal (ZEBRA), prin dreptul indicatoarelor “Trecere pentru pietoni”, iar acolo unde sunt instalate semafoare, numai la culoarea verde a acestora; dacă semnalul de culoare verde începe să clipească, grăbiţi traversarea deoarece urmează să apară semnalul de culoare roşie. Cu stimă, Biroul de Presă