
Patru persoane, printre care un copil de aproximativ trei ani, au murit luni seara după ce o barcă de agrement s-a răsturnat în Golful Musura, la vărsarea Brațului Sulina în Marea Neagră.
La bord se aflau cel puțin 13 persoane, iar doar o parte dintre ele purtau veste de salvare.Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Tulcea, ambarcațiunea s-a răsturnat în condiții de vreme nefavorabilă.
Șase persoane au reușit să se salveze singure, iar celelalte au fost recuperate de echipele de intervenție.Pentru patru victime – trei adulți și un copil – s-au aplicat manevre de resuscitare, însă fără succes. Celelalte persoane au fost transportate la Spitalul din Sulina pentru evaluare medicală.
Echipajele ISU, SMURD, SAJ și Poliția de Frontieră au intervenit cu mai multe ambarcațiuni.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului, inclusiv dacă barca era omologată pentru numărul de pasageri și dacă regulile de siguranță au fost respectate.









