lun. dec. 23rd, 2024

Tragedie, în această după-amiază, la Coșești, în județul Argeș.

Un tânăr în vârstă de 21 de ani a pierit într-un cumplit accident de circulație, după ce mașina pe care o conducea a izbit un copac, apoi a rupt un gard și s-a oprit într-un autoturism parcat.

Martorii au sunat la 112, iar la fața locului s-au mobilizat mai multe echipaje de la ambulanță, pompieri, descarcerare și poliție.

Din păcate, eforturile salvatorilor au fost zadarnice.

”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Serviciului Rutier Argeș, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Bârla, care conducea un autoturism pe DJ 731, pe raza comunei Coșești, din direcția Coșești spre Pietroșani, în împrejurări care vor fi stabilite prin cercetări, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă împrejurare în care a intrat în coliziune cu un pom, gardul unui imobil și un autoturism parcat.

Echipajul medical sosit la fața locului a efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind constatat decesul bărbatului. În cauză urmează să fie întocmit dosar penal conform art.192 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc”, precizează IPJ Argeș.