Tragedia din Suceava, unde 5 oameni au murit după ce două mașini s-au ciocnit frontal, a fost provocată intenționat de unul dintre șoferi. Acesta și-a luat cei trei copii mici în mașină și a plecat la drum pentru a se omorî, împreună cu micuții.
Detalii cutremurătoare în urma tragediei devastatoare de la Suceava, în care 5 persoane si-au pierdut viaţa. Mama bărbatului care a murit împreună cu unul dintre cei trei copii ai săi, după ce a intrat pe contrasens, a povestit că fiul ei şi-a îmbrăcat de sărbătoare copiii, apoi a plecat cu ei.
Este vorba despre un tânăr de 28 de ani din Botoșani, care și-a luat cei trei copii mici, în vârstă de 2, 3 și respectiv 8 ani, în mașină și a plecat să se omoare, împreună cu micuții. Bărbatul a vrut astfel să se răzbune pe concubina sa, care plecase în urmă cu câteva zile în Germania, disperată de bătăile pe care le primea de la acesta.
Individul a amenințat-o de mai multe ori cu moartea, iar în ultima lor convorbire i-a transmis: ”Dacă nu am putut să te omor pe tine, omor copiii”.
Planul său macabru a fost dus până la capăt, numai că, o dată cu el, au murit și unul dintre copiii săi, precum și toți cei trei ocupanți ai mașinii de la o școală de șoferi în care a intrat intenționat, cu toată viteza.
Ceilalți doi copii care au scăpat cu viaţă din teribilul accident sunt internaţi la Spitalul Judeţean Suceava și sunt în stare stabilă.
Mărturiile cutremurătoare ale familiei
Sora bărbatului a vorbit cu acesta chiar în timpul cursei nebune în care s-a produs cumplitul impact. În acelaşi timp, el vorbea şi cu mama copiilor pe care o ameninţa că nu-i va mai vedea în viaţă. Mătuşa copiilor susţine că micuţii îşi implorau tatăl să încetinească, dar acesta ar fi refuzat.
În spatele tragediei de pe Drumul Morţii din Suceava ar sta o poveste şocantă. Atât rudele sale, cât şi cele ale iubitei lui spun că ar fi vrut să îşi pună capăt zilelor alături de copii, şi de aceea îi luase cu el în maşină.
„I-a îmbrăcat în hainele ce le-a cumpărat. Toţi îmbrăcaţi în nou. Ţipau fetiţa şi băiatul: Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te. Nu s-a oprit. M-a sunat ea, că Dani s-a omorât acum. Eram în direct cu el. Dintr-o dată s-a auzit o izbitură şi nu mai vorbea nimeni la telefon”, a povestit Marilena Bacău, mama ucigașului, potrivit Antena 3 CNN.
Bărbatul şi-a ameninţat iubita în nenumărate rânduri. Sătulă de scandaluri şi bătăi, femeia a hotărât să plece în Germania. Înfuriat, acesta şi-a anunţat atât partenera, cât şi rudele că nu vor mai vedea copiii niciodată.
„Când se despărțeau, când se împăcau. Nu erau în relații bune, deci mai erau scandaluri”, susține și tatăl șoferului din Botoșani.
Ministrul Familiei: Rudele trebuia să sune la Telefonul Copilului
Ministrul familiei, Natalia Intotero, s-a implicat în acest caz. Aceasta a spus că dacă rudele sau prietenii familiei ar fi sunat la Telefonul Copilului, 119, băieţelul care a murit ar fi fost în viaţă acum.
„Este numărul de urgență gestionat printr-o platformă de serviciu de telecomunicații speciale. Automat, cei de la DGASPC, cu reprezentanți ai poliției, intervin la o astfel de sesizare, verifică starea copiilor, a familiei respective și, dacă se impune, aceștia din scoși din acel mediu și duși în locuințe protejate”, a spus Natalia Intotero.