joi. dec. 26th, 2024

www.mariusbuga.ro_images_vulcana2BĂNUIT DE TRAFIC DE DROGURI DE RISC, ARESTAT PREVENTIV

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. au efectuat o percheziţie la locuinţa unui bărbat bănuit de trafic de droguri de risc.

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. Biroul Teritorial Dâmboviţa, au efectuat o percheziţie în Vulcana Pandele, judeţul Dâmboviţa, la domiciliul unui bărbat, de 26 de ani, bănuit de trafic de droguri de risc.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmboviţa şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Dâmboviţa au documentat activitatea infracţională a unui bărbat, implicat în traficul ilicit de droguri de risc.

Din cercetări a reieşit că, în perioada decembrie 2014 – ianuarie 2015, cel în cauză ar fi comercializat droguri de risc către diverse persoane din Târgovişte, Vulcana Pandele şi Şotânga, judeţul Dâmboviţa.

În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii au ridicat 25 de grame de cannabis, 820 de lei şi 50 de euro.

Cel în cauză a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

De asemenea, alte patru persoane au fost conduse la audieri.

La activitate au participat şi jandarmi.

Acţiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.