joi. dec. 26th, 2024

Două persoane reţinute de poliţişti pentru trafic de droguri de risc

În baza datelor şi informaţiilor deţinute, poliţişti din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului D.I.I.C.O.T- Biroul Teritorial Dâmboviţa au efectuat un număr de două percheziţii la domiciliul numiţilor R.D. C., de 33 de ani şi R.D.A., de 21 de ani, ambii din comuna Lucieni, sat Olteni, ocazie cu care a fost descoperită cantitatea totală de 50 de grame de cannabis , o armă de foc supusă autorizării, mai multe seminţe de cannabis, instrumente de preparat şi cântărit drogurile.

În sarcina celor doi, s-a probat faptul că în cursul lunilor septembrie-decembrie 2012, au comercializat droguri de risc, respectiv cannabis, unor consumatori de pe raza municipiului Târgovişte, acestea provenind de la o plantaţie înfiinţată la domiciliul numitului R.D.C.

Faţă de numiţii R.D.C şi R.D.A, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T –Biroul Teritorial Dâmboviţa a emis ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi Tribunalului Dâmboviţa, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri.