TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

TITU – Transportatorii, luaţi la bani mărunţi!

18 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate de poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu, în urma unei acţiuni pe linia respectării legalităţii în domeniul transportului public Astăzi, în intervalul orar 06:00-09:00, lucrătorii Poliţiei Oraşului Titu, în colaborare cu Poliţia Locală Titu şi efective din cadrul I.J.J. Dâmboviţa, au organizat şi executat o acţiune pe linia depistării în trafic a persoanelor care încalcă prevederile legale privind transportul rutier de persoane. Cu această ocazie, poliţiştii au verificat starea tehnică a autovehiculelor destinate transportului de persoane şi au procedat la depistarea persoanelor care efectuează transport public de persoane fără a emite legitimaţii de călătorie, precum şi a celor care efectuează transport rutier, fără a deţine licenţă de transport, fiind verificate 40 de autovehicule destinate transportului de persoane. Au fost aplicate un număr de 18 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2845 lei.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.