Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Florin Popescu, însoţit de primarul Ilie Dinu şi senatorul Valentin Calcan, s-a aflat într-o vizită de lucru, în oraşul Titu, pentru a verifica stadiul lucrărilor la proiectul de extindere a reţelelor de apă şi canalizare, pe strada Beiului unde s-a deschis un al doilea front de lucru. La faţa locului, preşedintele CJD a reamintit că acest proiect finanţat din fonduri europene, la o valoare de cca 7 milioane de euro, face parte dintr-un proiect mai amplu derulat de Compania de Apă Târgovişte –Dâmboviţa în toate oraşele dâmboviţene şi care este cel mare proiect ce se derulează în judeţul nostru, având o valoare de aproximativ 140 milioane lei. Prima lucrare este aici, la Titu, urmează statia de epurare de la Târgovişte, plus alte 8 lucrări în toate oraşele, reţele de captare a apei la Târgovişte, staţii de epurare la Găeşti, Titu, Moreni, Fieni şi Pucioasa. Preşedintele Florin Popescu şi-a exprimat convingerea că în această toamnă vor începe lucrările în toate oraşele din judeţ, astfel încât aceste inverstiţii să genereze noi locuri de muncă. E important să menţinem ritmul crescut al investiţiilor şi să ţinem sub control rata şomajului care în judeţul Dâmboviţa este sub 7%, a subliniat preşedintele CJD, făcând o comparaţie cu alte ţări din Uniunea Europeană, unde procentul este mult mai mare.