17 mai 2024
Titu – Poliţiştii s-au ales cu lumânări!; Ludeşti – Transportatorul problemă; Doiceşti – Scuteristul cu numere FALSE!

Titu – Poliţiştii s-au ales cu lumânări!; Ludeşti – Transportatorul problemă; Doiceşti – Scuteristul cu numere FALSE!

Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 19 kilograme de lumânări, comercializate ilegal

În urma unei acţiuni organizate de poliţişti din cadrul Secţiei numărul 13 de Poliţie Rurală Titu şi Postul de Poliţie Potlogi, pe linia respectării legii privind comercializarea de produse alimentare si nealimentare, au fost aplicate 6 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3000 de lei.

Totodată, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării 19 kilograme de lumânări, deţinute şi comercializate ilegal.

Acţiune pe linie prevenirii şi combaterii delictelor silvice

Poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte au organizat şi executat o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice cât şi pentru prevenirea comerţului ilegal de material lemnos.

În cadrul acţiunii, poliţiştii au aplicat un număr de 34 de sancţiuni contravenţionale, a căror valoare însumează 5 855 de lei.

Totodată, poliţiştii l-au depistat în trafic pe numitul T.I., de 20 de ani din comuna Ludeşti, în timp ce transporta material lemnos de esenţă de fag, fără a deţine documente legale de provenienţă şi transport.

Tânărul a fost sancţionat de poliţişti, iar întreaga cantitate de material lemnos a fost ridicată în vederea confiscării.

Conducătorii de mopede , în atenţia poliţiştilor !

În urma unei acţiuni pe linia depistării conducătorilor de mopede care nu posedă permis de conducere, poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Doiceşti l-au depistat pe numitul D.L., de 35 de ani, din comuna Doiceşti, în timp ce conducea un moped fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Totodată, în urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că numărul de înregistrare al mopedului este fals.

Pe numele bărbatului , poliţiştii au întocmit dosar penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial