TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

Economic

Termenul de depunere a declaraţiei unice a fost extins până la 31 iulie 2018

anafÎn ședința de Guvern de joi, 12 iulie, s-a aprobat extinderea până la 31 iulie a.c., a termenului până la care contribuabilii, persoane fizice trebuiau să depună Declarația Unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale. Termenul a fost extins deoarece atât bonificaţia de 5% din impozitul pe venit aferent anului 2018 şi plătit integral până la 15 martie 2019, cât și cea acordată corespunzător pentru contribuţiile sociale datorate, au suscitat interesul contribuabililor, care a determinat îngreunarea Spațiului Privat Virtual prin numărul foarte mare de accesări ale acestui serviciu online gratuit în apropierea expirării termenului.

Declarația se completează și se depune de către persoanele fizice care realizează, individual sau într-o formă de asociere, venituri din România şi/sau din străinătate, și de cele care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Persoanele care nu realizează venituri și aleg să plătească contribuția de asigurare de sănătate au de asemenea obligația de a depune Declarația Unică.

Declarația Unică se depune online, atât prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), pe baza de nume utilizator și parolă, sau cu certificat digital calificat, cât și prin intermediul portalului e-guvernare.ro.

Declarația se poate depune și în format hârtie direct la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF, sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Nedepunerea la termenele prevăzute de lege de către persoanele fizice a Declaraţiei Unice se sancţionează cu amendă de la 50 lei la 500 lei, potrivit art.336, alin.(3) din Codul de Procedură Fiscală.

 

                                   Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dâmboviţa

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.