COMUNICAT DE PRESĂ
Un centru medical modern fost a inaugurat
în comuna Tătărani
Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a participat, ieri, 8 mai 2022, în satul Căprioru din comuna Tătărani, la inaugurarea unui centru medical modern, o investiție importantă pentru localitate.
Investiția „Realizare și dotare dispensar medical în satul Căprioru, comuna Tătărani, județul Dâmbovița”, în valoare totală de 1.135.293,50 lei, a fost realizată prin Programul Național de Dezvoltare LocalăII.
Contribuția de la bugetul de stat a fost de 987.366,21 lei, iar a Consiliului Local Tătărani – de 147.927,29 lei. Noul imobil are o suprafață totală construită de 332 mp, din care parterul are aproximativ 200 mp, iar mansarda imobilului – 115 mp.
În incinta centrului medical vor funcționa 3 cabinete medicale (două pentru medicina de familie și un cabinet de stomatologie) și, de asemenea, o farmacie. La parterul clădirii a fost amenajată o sală de așteptare comună, precum și grupuri sanitare pentru personalul medical și pacienți.
Inaugurarea a avut loc în prezența autorităților județene și locale, a parlamentarilor dâmbovițeni Carmen Holban și Radu Popa, a secretarului de stat în Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Ionuț Săvoiu, și a locuitorilor comunei Tătărani.
Cu aceast prilej, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan, a felicitat administrația locală pentru finalizarea cu succes a proiectului și a evidențiat importanța centrelor medicale pentru mediul rural:
„Voi fi întotdeauna alături de administrațiile locale și voi încuraja toate inițiativele și investițiile ale căror rezultate vor însemna, de fapt, condiții de trai mai bune pentru comunitățile dâmbovițene. Doresc să îl felicit pe domnul primar Constantin Pătru pentru eforturile dumnealui pentru ca localitatea Tătărani să se dezvolte, îl asigur de tot sprijinul Consiliului Județean Dâmbovița pentru proiectele pe care le-am gândit împreună cu dumnealui pentru dezvoltarea comunei! Le urez mult succes și sănătate tuturor cadrelor medicale care își vor desfășura activitatea în acest centru medical, dar și cetățenilor care, de astăzi, vor primi asistență medicală în condiții mult mai bune!”
Compartimentul Imagine, Relații Externe,
Consiliul Județean Dâmbovița